Iubirea cu mâini rupte..

În timp ce un bărbat își schimba roata la maşină, baiețelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită și a început să zgârie aripa bolidului cumpărat de curând. Mânios, bărbatul a luat mânuța copilului şi a lovit-o de multe ori, uitând că are în mână o cheie. Ajuns la spital cu mâna sfărâmată, copilul și-a pierdut toate degetele. Când a deschis ochii și și-a văzut tatăl, băiețelul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor crește degetele la loc?” Bărbatul n-a putut răspunde. Cu noduri în gât și fiori în stomac, s-a întors la automobil și l-a lovit. De mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în fata mașinii, a privit zgârieturile. Copilul scrisese: „Tati, te iubesc” !

Azi, spune Andrei Pleșu, nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Respingând iubirea, alegem mânia, respingând oamenii, alegem lucrurile, respingând sfințenia, alegem păcatul, respingând biserica, alegem discoteca.

Respingem săracii, nu ne place în prezența lor: ei cer continuu. Respingem bolnavii: sunt contagioși. Respingem prosopul slujirii: e prea mult de muncă. Respingem ideile noi: ne temem să ne schimbăm.

Apoi, cuprinși de-o tristețe fără motiv, de angoase difuze, de crize de lehamite, ne îmbolnăvim sufletul. Incapabil să se deschidă generos spre ceilalți, el se contractă, devine acru. Ne transformăm în ideologi palizi ai pioșeniei, slujitori obtuzi ai slovei și plini de balastul insatisfacției. Mânioși, orbi, nu mai vedem iubirea : îi rupem mâinile întinse!

Adeseori, biserica lui Dumnezeu e un spital de mâini rupte. Bandajați, cu răni sângerânde cei ce iubesc așteaptă să le crească degetele. Vindecare ce nu depinde de doctori, ci de cei ce le-am rupt.

«De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?», întreabă Zaharia. «În casa celor ce mă iubeau le-am primit», răspunde Domnul.

Când rupem mâinile iubirii, cerul devine tavan. E rigid, e solid, e greu de trecut. Asta nu înseamnă că, dincolo de tavan, Cerul încetează să mai existe.

Iubiți cu mâinile-ntinse și în 2012! Nu vă asigur însă că nu ve-ți primi ciocane peste degete!

Nu stiu unde gasesti istorisirile astea, dar sunt bune de urmat. Fiecare trebuie sa gandeasca de mai multe ori pana sa faca un lucru si Dumnezeu sa fie chemat in lucrarile tale.

Stii Flaviu,se zice Cauta si vei gasii!!:XMie imi plac mult.si eu intotdeauna invat cate ceva,din ele:)!:X

Foarte fain! Chiar avem ce invata din istorisirile astea