“ La moartea celui rau, ii piere nadejdea…”

Un tata cu mai multi copii alunecase in patima betiei. Necazurile, certurile si mizeria s-au facut stapane in caminul lui. In clipele cand era treaz nu mai putea suporta starea in care ajunsese. Intr-o dimineata a luat pistolul si s-a impuscat, dar nu a murit imediat. Sotia lui a chemat imediat pe pastorul unei biserici sa vina la el la spital, unde fusese internat. In cateva minute pastorul a fost acolo si a cautat sa-i vorbeasca despre mantuire, dar el se impotrivea. De la ora sapte dimineata, cand l-a apucat pe pastor de mana, n-a vrut sa-l mai lase de mana pana la ora unsprezece, cand a murit. Ingrozit, el repeta mereu: “Eu merg in iad! Eu merg in iad!” Pastorul a marturisit ca a fost ceva teribil. Omul se zvarcolea de groaza iadului, dar se impotrivea mereu sa primeasca mantuirea.

Pentru omul care nu se intereseaza de Dumnezeu in timpul vietii, moartea inseamna sfarsitul tuturor sperantelor sale, caci toate gandurile lui se rotesc numai in jurul a ceea ce este pamantesc si trecator. Dar despre cel ce L-a primit pe Mantuitorul se poate spune: “dar cel neprihanit chiar si la moarte trage nadejde.” (Proverbe 14:32). Un astfel de om stie ca dincolo de taramul acesta incepe vesnicia, mangaierea, bucuria de a fi cu Christos.

Totusi, Pastorul cel Bun se intoarce dupa un miel si lasa turma intreaga la o parte pentru unul singur, doar ca acesta este cel mai bun si are cu el un plan pe care vrea sa il duca la sfarsit.
Domnul sa ne ajute sa aducem oameni la Dumnezeu!

Flaviu!

Da asa e... cei ce nu il au pe Hristos traiesc si mor fara speranta, cu convingerea ca tot ce au facut nu a fost dupa voia Lui...
Slava Domnului ca noi ne incredem in El si mai putem avea speranta intalnirii divine.